joi, 5 mai 2016

Despre mine in cuvinte si dincolo de ele





Unii cântă, alţii dansează step, iar eu scriu. Asta iubesc să fac. Asta fac. Scriu. Alţii editează, alţii recenzează, iar unii îşi dau cu părerea. Câţiva simt. Foarte mulţi se regăsesc. Textele mele sunt nu sunt pentru toată lumea. Ele sunt pentru cei care au nevoie de ceea ce sufletul meu poate oferi la un moment dat prin scris şi în scris. La urma urmei, ele sunt ceva mai mult decât personal. Sunt carne din carnea gândurilor mele. Sânge din sângele sufletului meu. Spicuiri. Flash-uri. Emoţii, Fluturi. Zboruri. Căderi. Le-am adunat în cuvinte şi le-am dăruit. Unii le-au găsit apă vie, alţii neinspirate, alţii geniale, iar unii şi-au băgat picioarele în ele. Nu contează, însă. Eu tot voi scrie deoarece aşa simt, iar eu voi face mereu ceea ce simt. A fi tu însuţi într-o lume în care oamenii renunţă la ei şi la visele lor atât de uşor, este un privilegiu. Nu voi accepta niciodata să fiu altcineva îmbrăcată în cuvinte în care nu mă recunosc!

***

această pagină este una de autor. tratați-o ca atare.
cuvintele nu exprimă mereu ceea ce sunt eu. la un moment dat.
e un tratament. când le tratez eu pe ele, când ele pe mine.
trăim în reciprocitate. o căsnicie din care nu poți ieși.
te poți doar descarna. ești ferfeliță cu literele împrăștiate peste tot.
de parcă te-ar fi scuturat cineva de suflet. atenție însă! repet:
e doar un tratament. ca la un ospiciu. creează iluzii și hipnoze adânci.
ne lingem rănile reciproc. și iubirile. nu râdem. scriem. nu plângem. scriem.
nu trăim. scriem. nu murim. scriem. vedeți cât de ușor se poate muri și trăi?
cuvintele nu exprimă mereu ceea ce sunt eu. la un moment dat.
e un tratament. când le tratez eu pe ele, când ele pe mine.
trăim și murim în reciprocitate.


(trăim și murim în reciprocitate, Ramona-Sandrina)

***





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu