duminică, 11 iunie 2017

© Uneori oamenii se întâlnesc. Aparent întâmplător.


Uneori oamenii se întâlnesc. Aparent întâmplător. Aparent la timp. Aparent, toate sunt minunate. Uneori, oamenii se pierd. Aparent pentru totdeauna. Aparent din vina unuia. Aparent din vina altuia. Adevărul însă este că nu e vina nimănui şi nimic nu e aparent. Nimic întâmplător. Undeva, cândva, în Univers două bobiţe de praf de stele s-au întâlnit şi s-au iubit. S-au alergat peste tot cerul, prin toţi îngerii şi şi-au promis să nu se uite. Şi nu s-au uitat. Inimile lor îşi vorbeau în tăcere. Într-o zi, tăcerea s-a spart. Într-o zi, viaţa i-a recules pe fiecare. Pe unul de peste mări şi ţări. Pe celălalt dintre cioburi de suflet. Şi...noi ştim cât de greu este să fim departe unul de altul, dar ştim că doar prin credinţă, iubire şi luptă putem ajunge la ceea ce avem. Uneori oamenii se întâlnesc. Uneori, oamenii îşi rămân. Uneori oamenii chiar se iubesc. Uneori iubirea chiar e îndrăgostită. Uneori oamenii trăiesc viaţa şi viaţa îi iubeşte. Aparent întâmplător. Aparent la timp. În realitate însă, totul este o poveste scrisă undeva în timp, departe, departe, pe vremea când sufletele ştiau să se nască frumos unul altuia pentru a-şi rămâne eternităţi! - Ramona-Sandrina

Morgan Freeman in Egypt - The story of God



© Nu e cel mai frumos sau deștept bărbat din lume, dar e al tău

(Articolul în întregime, AICI: Catchy)

În viața fiecăruia, la un moment dat, se întâmplă ceva. Ceva care ne trezește în toate sensurile posibile. Ceva care ne dă răspuns la întrebări pe care nici nu știam că le avem. Ceva care ne răscolește atât de mult, încât ajunge la noi, acolo, în locul acela care are puterea de a ne reda nouă. Ceva care ne cumințește până la liniștire. Cred că toate acestea suntem pregătiți să le primim doar atunci când învățăm „să creștem mari” bazându-ne pe adevăratele valori și principii în viață: respectul, bunătatea și iubirea 

În viață, tot crești și tot înveți, dar pe tine te înveți doar o dată. O dată și bine. Și reușești să înțelegi că tot ce contează cu adevărat pentru un om nu are legătură cu partea materială, cu a fi un om de carieră și succes. Înțelegi că tot ce îți dorești în viață, e o familie. Nimic mai mult. Un om care să îți fie alături la bine și la greu. Mai ales la greu. Deoarece greul l-ai încercat deja pe toate părțile. Și știi. Știi că e mult mai ușor dacă omul de lângă tine te ține de mână, te sărută pe frunte, îți zâmbește și îți spune: „Va fi bine, draga mea! Vom reuși împreună să le trecem pe toate!”.

© De vorbă cu Egyptul, Talking to Egypt



Timpul, a stat pe loc aici. A înghețat. Pentru unii este lumea a patra. Pentru mine, nu. Pentru mine e umanitate și în lumea din orașul gunoaielor. Pentru mine, timpul, aici, a înghețat frumos. Mi-a permis să călătoresc în alte vremuri și să rămân totuși în prezent. Să înțeleg ce înseamnă să înțelegi. Fără să cauți. Fără să răscolești. Simplu. Dincolo de cuvinte. Oamenii. Cum să te fac eu să simți ce nu se poate simți decât cu fiorii sângelui? Cumva, va trebui să îți ating inima ta cu inima lor. Acolo. În mijloc. Unde este cel mai cald. Unde ei ne culeg cu privirea lor faraonică, de sfinx.





sâmbătă, 10 iunie 2017

El Gouna, Egypt

Spune-mi ce mănânci și îți spun de unde ești! Astăzi, despre Molokhia - ملوخية!

Oriunde vom călători, ne vom dori să cunoaștem printre multe altele și bucătăria țării pe care o vizităm. Cumva, tradiția culinară, ne povestește foarte multe despre oameni, despre sufletul și felul lor de a fi. Felul în care ei aleg să gătească, să mănânce, tabieturile și obiceiurile, sunt un fel de semnături, adânc scrise în ADN-ul unui popor.

În Egypt, oamenii iubesc tot ce ține de mâncare, familie și tradiție. Sunt foarte atenți la fiecare detaliu, începând de la ceea ce aleg să pună în farfurie, până la modul în care pregătesc, prepară și mănâncă. Pentru ei, masa în familie este nu o regulă, ci o bucurie. Așa aleg ei să se descarce de greul zilei și să își încarce sufletul cu veselie și iubire. Familia este văzută de ei ca o mână. O mână puternică și sănătoasă numai cu toate degetele la locul lor. De aceea, chiar și o banală cină, pentru ei devine un act de devotament, de iubire, de fericire.

Una dintre cele mai cunoscute mâncări egyptene este traditionalul koshari. Koshari conține un amestec de linte cu orez și macaroane, care este ornat cu boabe de năut, sos de roșii, ceapă și condimente.




Astăzi însă, vom vorbi despre Molokhia sau Mulukhiyah, mloukhiya, molokhiya, mulukhiyya, malukhiyah, or moroheiya, ملوخية‎‎ este gustul Egyptului. În esența, Molokhia este o plantă, un fel de spanac egyptean, dar ea a devenit un simbol al gastronomiei în Egypt. Și alte țări arabe au împrumutat din rețetele egyptene, dar ca mâncarea de acasă, nu poate fi alta.



 






Spanacul egiptean nu este altceva decât frunzele de Chorcorus olitorius(Iută), cunoscut sub numele de: nalta iută, iută tossa sau nalba evreului. Este popular în țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord .Originar din Egipt, acesta s-a răspândit în toată regiunea mediteraneană și Orientul Mijlociu, fiind regăsit în foarte multe bucătării și rețete.






Frunzele pot fi consumate crude sau fierte. În salate, frunzele de spanac egyptean sunt folosite proaspete, iar când le fierbem, va rezulta cunoscuta rețetă de Molokhia. Frunzele fierte sunt mucilaginoase, iar frunzele uscate pot fi folosite ca agent de îngroșare în supe. Frunzele acestei plante, mai pot fi preparate sub formă de ceai, iar fructele sale se pot consuma asemeni bamelor.




Beneficiile acestei plante sunt multe și deosebite pentru organismul și sănătatea noastră:reglează tensiunea arterială, îmbunătățește circulațția sanguină, ajută la digestie, la scăderea colesterolului, ameliorează insomnia, stimulează imunitatea, intensifică sănătatea oaselor și este un foarte bun anti inflamator.

Frunzele sunt bogate în betacaroten, fier, calciu, vitamina C și mai mult de 32 de vitamine, minerale și oligoelemente. 

Iuta sau spanacul egyptean, mai este folosită în artele tradiționale precum țesutul. Din aceasta, se țes diverse covoare tradiționale, genți, haine, etc Ați rămâne surpirnși să știți cât de apropiați suntem în toată diferențierea noastră :).










miercuri, 7 iunie 2017

© De vorbă cu Egyptul, Talking to Egypt - Obiceiuri. Habits. عادات










 (Fotografii preluate de aici: Egypt, beautiful country of hidden treasures )

Probabil că unii dintre voi, când veți privi aceste imagini, veți pune etichete sau veți judeca prin prisma propriei culturi. Oamenii au mereu tendința să eticheteze ceea ce nu cunosc, ceea ce nu este asemeni lor, ceea ce este diferit. Puțini trec prin prisma sufletului gândirea și au au capacitatea de a trece dincolo de aparențe, în esența lucrurilor, în firescul lor. Am cunoscut persoane care au socotit obieiurile egyptene ca fiind primitive, iar pe ei  ca fiind un popor din lumea a treia. Am zâmbit. Trist. Amar. Cel mai ușor este să judecăm un popor fără a trăi în mijlocul său, fără a-i cunoaște problemele sciale, istoria, tristețile, bucuriile, cultura, sufletul, fără a-i mânca pâinea! Egyptenii nu sunt deloc primitivi ci sunt firești, naturali, umani. Nu socotesc că viața trebuie să fie extravagantă ci simplă și plină de dragoste și credință. Ei nu se închină fastului, luxului, tehnologiei sau modernismului. Ei socotesc obiceiurile ca ceva ce îi leagă de trecut, de prezent și de viitor, ca niște rădăcini către o geneză fără de moarte, către simplitate, iubire, către Dumnezeu și suflet. Î

Egyptenii sunt oameni simpli, onești, deschiși și firești. În tot ceea ce fac sunt mândri de originea lor, de obiceiurile lor și le păstrează cu sfințenie din generație în generație. La ei, pioșenia este naturală, vine de la sine. Ei nu cunosc infatuarea. Sunt simpli și frumoși precum pâinea caldă scoasă din cuptorul bunicii. Sunt lipsiți de egoism și sunt plini de dăruire, de veselie, de recunoștință. Își educă copiii să crească în spiritul familiei, să se respecte, să se ajute și să își fie aproape unul altuia. Ei au o vorbă: familia trebuie să fie ca palma unui om...fiecare e mâna, dar și degetele. O mână sănătoasă și puternică, are toate degetele! Am fost acolo. I-am putut privi, i-am putut asculta, i-am putut contempla. Par din alte lumi. Nu, nu înapoiate. Nu sărace. Din lumile acelea unde oamenii știau să își păstreze spiritul și sufletul curat, naiv și frumos. Lumile acelea unde bucuria vine calm, cald și curat, din toată ființa. Lumile acelea unde femeile și bărbați încă zâmbesc ștrengărește, sfios, iar iubirea se curtează, se cucerește și se păstrează. Nu am judecat niciodată ci doar am învățat sau am tăcut, încercând să nu judec ceea ce nu cunosc și nu înțeleg. Am înțeles însă. Am înțeles și am învățat valoarea unei farfurii cu fasole servită în familie sau cu prietenii. Și a unui zâmbet. A unei strângeri de mână. A unui "shukran" (mulțumesc). Și nu m-am temut niciodată. Nici o clipă. Deși nu am cunoscut pe nimeni, nu mi-a fost teamă să cunosc și să iau în inimă această lume atât de diferită, plimbându-mă ore întregi pe străzi, fără să le cunosc limba. Ne-am înțeles perfect! Egyptenii au un limbaj internațional: zâmbetul, prietenia și bunul simț! Nativ!

marți, 6 iunie 2017

© Bună, Baby!


Nu vreau să fiu nimic, dacă iubire nu sunt. Și nu vreau langă mine oameni dacă nu sunt în stare a-i iubi. Și nici bogății, dacă nu voi fi iubită și nu voi iubi. Cea mai importantă este iubirea. Restul? Inconsistență fără culoare, fără gust, fără trăire. Până acolo însă, voi trece punți și prăpăstii. Voi cunoaște trădări. Căderi. Disperări. Dar voi spera mereu. Voi spera că undeva la capătul tuturor vei fi tu, această iubire... pentru care a meritat să trăiesc, să mor, să înviu și să merg mereu mai departe!

(Nu vreau nimic, Bună, Baby!)

luni, 5 iunie 2017

Sabah El Kheyr! Bunã dimineaţa!


Bunã dimineaţa! Good morning! صباح الخير! 🌞

© De vorbă cu Egyptul, Talking to Egypt



Mă tot gândesc, că în ultima vreme, omenirea, societatea,oamenii, ne-am îndepărtat unii de alții, deoarece am uitat elementul esențial și fundamental care ne ține conectați: iubirea! Învățăm tot mai des lecția aroganței, a urii, a răutății, a judecății și etichetării. Religia nu ne mai unește, ci naște și seamănă ură, dezbinare. Religia și Biserica uită de menirea ei esențială: cea de a uni oamenii prin credință și iubire. Dumnezeu nu e împărțit pe culori, pe religii, pe naționalități. Dumnezeu ne-a învățat să ne iubim unii pe alții și a semănat asta în noi. Dar noi uităm! Toți! Uităm și ne lăsăm dezbinați. Ne lăsăm goliți de esența noastră umană. De frumusețea gesturilor simple. De frumusețea acceptării. De bunătate. Deși am fost de multe ori dezamăgită în viață de oameni, nu mi-am pierdut niciodată credința în frumusețea lor. Cred cu putere în om! În suflete! În bunătate! Dincolo de orice aparențe! Iubesc oamenii și în ziua în care îmi voi pierde încrederea în umanitate, voi muri de suflet amar. Cumva, cred că oamenii au puterea de a renaște oricum și oricând, oar uneori, din cele mai adânci depresii, oamenii nasc cele mai minunate sentimente, emoții și schimbări.


Să nu judecați niciodată, doar să dăruiți! Să faceți bine și dacă puteți să și iubiți...pe oricine, oricum, doar să iubiți!

© Ramona Sandrina, De vorbă cu Egyptul, Talking to Egypt, الحديث مع مصر

***

ما زلت أعتقد أن الإنسانية والإنسانية والمجتمع والشعب قد اختفت من بعضها البعض لأننا قد نسي العنصر الأساسي والأساسي الذي يبقينا على اتصال: الحب! نحن نتعلم أكثر من الغطرسة الدرس، والكراهية، والخبث، والحكم، ووضع العلامات. فالدين لم يعد يوحدنا، ولكنه ولد ويشبه الكراهية والانقسام. الدين والكنيسة ينسى هدفها الأساسي: توحيد الناس بالإيمان والمحبة. لا ينقسم الله إلى الألوان والأديان والجنسيات. علمنا الله أن نحب بعضنا البعض ونزرعها فينا. لكننا ننسى! الكل! ننسى ونترك أنفسنا. ونترك أنفسنا خاليا من جوهرنا البشري. جمال فتات بسيطة. جمال القبول. جمال اللطف. على الرغم من أنني في كثير من الأحيان كانت بخيبة أمل في الحياة من قبل الناس، ولكن أنا لم تفقد الثقة في جمالها. ما زلت أعتقد في الناس! في الروح! في التعاطف! أبعد من أي مظاهر! أحب الناس و اليوم تفقد إيماني في الإنسانية، سوف أموت بمرارة. بطريقة أو بأخرى، أعتقد أن الناس لديهم القدرة على التعافي على أي حال، وفي أي وقت، وأحيانا، من أعمق الاكتئاب، أنها تلد المزيد من المشاعر والعواطف والتغيرات الرائعة.

أبدا القاضي، أبدا وضع آداب، مجرد إعطاء اللطف من القلب! حسنا، إذا كنت تحب، الحب ... أي شخص، على أي حال، مجرد الحب!

© رامونا ساندرينا،De vorbă cu Egyptul, Talking to Egypt, الحديث مع مصر





Egypt, my beautiful home - Alexandria, Miami area







© „Ce vrei să te faci când vei fi mare? Fericit.”



Sunt o femeie care, în principiu, sunt fericită și mulțumită cu viața ei, deoarece niciodată nu m-am compromis pentru a deveni cineva sau altcineva. Îmi place în pielea și sufletul meu. În mintea mea. Întortocheată, neînțeleasă, visătoare, dar a mea. Nu plagiez visele și viața nimănui. Nici iubirea. Așa cum sunt, ale mele sunt mult mai bune. Nu întotdeauna ușoare, nu mereu fericite, dar ale mele.

Am 38 de ani care nu simt că sunt nici prea mulți, nici prea puțini. Sunt exact atâția câți trebuie să fie ca să înțelegi că viața este ceva ce trebuie trăit, chiar dacă uneori ai dori să se oprească și să rămână așa, neclintită într-un anume moment al ei. Acel moment în care ne-am simțit cel mai bine, fericiți şi plini de viață.

Am o fetiță de opt ani de care sunt deosebit de mândră și bucuroasă, deoarece e un copil care a înțeles de foarte mică să trăiască fericită și să se bucure de tot și toate. Și mai am un cățel și, până nu demult, o pisică. Acum, am trei pisici. Aceasta e familia mea. Și bogăția.

Nu am mașină, deoarece iubesc să umblu foarte mult pe jos, să visez cu ochii larg deschiși, să plâng și să râd la fiecare întâmplare pe care mi-e dat să o văd în plimbările mele zilnice. Și, credeți-mă, când îți faci timp să umbli, viața se schimbă. Nu mai ești tu buricul pământului, cel care suferi cel mai mult, cel care le trăiești și le pățești pe toate. Vezi multe!

Nu am o casă a mea. Stau cu chirie de când mă știu pe picioarele mele. Multă vreme, mi-am dorit să fiu mereu pe picioarele mele. Să fiu puternică, independentă. Și am fost. M-am bucurat de fiecare etapă din viața mea. Și de cele în care mi-am clădit singură drumul în viață, și de cele în care le-am trăit independentă, și singură, dar cel mai mult m-au bucurat cele în care am avut cu cine să le împart. De cele în care când deschid ușa, văd zâmbetul larg al fetiței mele, ochii plini de sclipire, mânuțele acelea micuțe și firave care mă caută și mă îmbrățișează. Neprețuite!

Am rămas pe picioarele mele, dar nu m-am temut să mă topesc de dragul cuiva, să curg și să mă las culeasă, protejată, iubită. E minunat când se întâmplă asta. Este minunat să știi că oricât ești de vulnerabil, de naiv, de deschis, omul de lângă tine te iubește, te prețuiește, te împlinește și dorește să îți împlinească orice nebunie visezi sau îți dorești. Este minunat să te poți vedea clar ca lumina zilei în iubirea, sufletul și viața altui om! Nimic nu se poate compara cu această încredere, liniște și iubire! Nici măcar zilele în care rămâi teribil de singur și sfâșiat de întrebări, de dureri, de revolte și de moarte. Știi că moartea poate lua orice, dar nu ne poate lua ceea ce am trăit! Iar eu am trăit ceva minunat, ceva magic, basmul care se întâmplă doar o dată în viață!

Material, nu sunt un om bogat. De fapt, nu sunt nici măcar un om care își poate permite multe. Mai ales acum, când de trei luni caut un serviciu și nu găsesc, când stau cu chirie și mă întreb cu ce o voi plăti, cu ce voi cumpăra lemne, dar nu mă poticnesc. Cumva, știu că în mine stau toate soluțiile. Am fost omul care niciodată nu a acceptat ideea cu destinul. Cred în el, dar nu în limitele lui. Cred că numai de noi depinde cât de nelimitate ne sunt limitele. Și mai cred că numai de noi depinde ce fel de oameni suntem, rămânem sau alegem să devenim. Poate, dacă acceptam și eu în viața asta compromisurile ce mi-au fost oferite, eram la ora actuală o femeie la casa ei, lipsită de griji materiale, cu viitorul pus bine, dar eu nu am acceptat compromisuri. Am vrut să cred că toți suntem în stare să ne împlinim visele și ceea ce suntem noi. Ceea ce ne alcătuiește și ne definește. Asta, nu înseamnă că nu am muncit. Ba da. De toate. De la gestionar la vânzătoare, de la secretară la asistent de imagine, jurnalist și manager. În toate etapele însă, am fost omul care a scris, care nu și-a părăsit dragostea vieții sale. Eu și scrisul avem o legătură ombilicală. Eu respir prin scris. Mă exorcizez. În timp ce unii se împietresc în viață și se schimbă din cauza durerilor, sfâșierilor, căderilor, eu mă deschid și scriu, aștern pe hârtie ceea ce nu pot duce. Transform! Transform durerea într-un dans al cuvintelor și moartea iubitului meu în nemurire. Am inceput două facultăți, dar nu am terminat nici una. Nu pentru că nu aș fi fost capabilă. Am fost șef de an și am terminat fiecare an cu bursă de merit. Nu le-am terminat deoarece mi se cerea să renunț la principiile mele, la mine și să devin altcineva. Nu pot. Și nu accept. Așa cum nu voi accepta niciodată să mă prostituez intelectual sau real pentru un job. Prefer să mănânc cartofi prăjiți toată ziua și să muncesc noaptea scriind pentru ca fetița mea să mănânce sănătos, să crească frumos și să înțeleagă că viața, indiferent de ce ne oferă, este minunată. Contează foarte mult însă pe cine ai alături în drumul prin ea!

Într-o zi, cineva a venit și mi-a oferit o sumă de bani să îmi încep afacerea. Am eu una în cap. Era pe vremea când credeam în investitori îngeri. Dar a pus condiții. L-am rugat să își ia banii. M-a întrebat de ce. E simplu! Dacă știa ce să facă cu ei, de ce a avut nevoie să mi-i dea mie? Mie, cine mi-i dă, mi-i dă să fac ce cred eu că trebuie să fac ca să îmi împlinesc visul și să manageriez o afacere.

Asta nu înțeleg, însă, oamenii. Să nu se compromită. Să nu își compromită visele și, mai ales, iubirea, Viața! Oricât de greu ne este în viață, oricâte întâmpinăm, oricâte scurtături ni s-ar oferi, cel mai bine este să ne ținem drumul nostru, calea inimii.

Într-o zi, oricât de întunecat este, va răsări și soarele, iar dacă eu spun asta, trebuie să mă credeți pe cuvânt, deoarece acest sfat vi-l dă cineva căruia în ultimele trei luni i-a murit cel mai bun prieten, iubitul și marea iubire a vieții sale, cineva care a rămas fără job, cineva care stă cu chirie cu un copil, un cățel și trei pisici!

Acum, nu sunt pe deplin fericită. E în mine un gol, o rană sfâșietoare care pe orice parte a sufletului mă întorc, sângerează a dor, dar voi fi, deoarece i-am făcut o promisiune copilului meu – că voi trăi frumos și fericită – și celui pe care îl iubesc – că voi trăi ca el să nu moară! Și eu mereu mă țin de cuvânt. Pentru că doar pe acela și iubirea le am!

Astfel că, privind în urmă, nu pot să văd decât viitorul! Văd în mine o femeie de 38 de ani care a reușit în viață ceea ce spunea Lennon: „Ce vrei să te faci când vei fi mare? Fericit. Mi-au spus că nu am înțeles cerința. Eu le-am spus că ei nu înțeleg viața”.

(Articolul AICI, Catchy)

© Despre iubire și credința în ea




Nu am pretins niciodată că ştiu totul despre iubire. Dimpotrivă, aș spune. Sunt omul care ştie cel mai puţin despre ea. Dar cred în ea. Şi cred în faptul că ea ne schimbă din clipa în care ne-a atins.

Eu sunt doar femeia care iubeşte. Aşa cum ştie. Aşa cum îi cântă inima. Şi nu mă tem de cuvinte. Nu mă tem să vin aici, în fața voastră, să-mi arăt sufletul şi să spun: “Iubesc!”. De ce m-aş teme? De ce ar trebui să tac? De ce ar trebui să fac din iubire un subiect tabu? Nu am greșit cu nimic. Doar simt! Simt… Simt că sunt vie! Simt că trăiesc! Simt cum inima mi-e cuprinsă de milioane de emoţii şi bate frumos. Uneori o ia razna ca o nebună. Alteori, stă mică, mică, doar într-o bătaie. Atunci îi e dor. Şi o ia razna din nou. Zboară!


***

Iubirea crede. Nu se îndoieşte. Poate, totuşi, uneori, se ţine într-o zvâcnire de teamă. Teama că poate totul e un vis. Dar tot ea, inima, ştie. Ştie că, dacă e iubire, nu e vis! E zbor. E căldură. E un cuib în care locuiesc două suflete. Din clipa aceea, nimic nu mai va fi la fel. Două suflete vor merge mână-n mână şi se vor uni într-o bătaie de inimă pentru totdeauna… Atât cât poate fi, ea, eternitatea!

***

Mereu ți-am scris. Nici nu știam de existența ta când am început să îți scriu prima scrisoare. Am rupt-o din sufletul meu și am pecetluit-o cu cele mai adânci gânduri și speranțe. Un răvaș de iubire, scris într-un text și aruncat în oceanul timpului, al Universului. Ca o chemare. Știam că, undeva, cineva s-a născut doar pentru mine și am crezut nebunește în asta. Oamenii îmi spuneau mereu că nu exiști. Că ești doar imaginația mea. Că unicornii au murit demult. Că basmele sunt doar kitschuri. Dar eu nu i-am ascultat. Am avut mereu un fel de al meu de a fi. De a crede. De a spera. Mi-am construit o lume cu noi și am trăit în ea, așteptându-te.

***

Mereu i-am scris. Până în clipa în care l-am găsit. Și încă sunt mirată că poate exista. Habar nu am cum a făcut Dumnezeirea, dar este croit exact după visele mele. După inima mea. Se potrivește perfect acolo. Acum, știind că există, îi voi scrie în continuare. Toată viața mea. Nu pot duce în mine atâta iubire. Și atunci, o scriu. Să nu îl uit. Să mi se impregneze pe suflet. O reamintire constantă a faptului că îmi este și ne este. Un perpetuum mobile al iubirii noastre. Vreau să îl iau cu mine peste tot ca să nu mă pierd. Să ne reîndrăgostim mereu unul de altul! Mereu îi voi scrie. Doar astfel va putea fi al meu etern, iar eu a lui. Doar așa, iubirea mea nu va fi în zadar și se va scrie pe stele, iar el va rămâne nemuritor ca oamenii să înțeleagă că dacă știi să crezi suficient, dacă știi să aștepți suficient, dacă știi să iubești suficient, iubirea se împlinește și ne împlinește!

***

Vreau ca toată lumea să știe că unicornii trăiesc! În noi! Că ei sunt aceia care nasc în sufletele noastre basmele care ne transformă din oameni simpli în oameni extraordinari, doar prin simplu fapt că…Iubim!

(Articolul AICI, pe WebCultura)