luni, 5 iunie 2017

© Moartea ar trebui să se teamă de iubire



Iubirea cea mai frumoasă, cred eu că este aceea care ne învie, care ne trezește, care ne arată limitele cu noi şi ne învață despre noi şi temerile noastre cele mai mari, ajutându-ne să le învingem. Iubirea cea mai frumoasă este cea care ne dăruiește constant, ne face să ne dorim tot mai mult, ne agită si ne liniștește. Iubirea cea mai frumoasă este ca jăratecul...ne aminteşte mereu cât de vii suntem pe dinăuntru fără să ne ardă! Tu eşti iubirea mea. Soarele, luna, nebunia mea, liniștea, apa mea vie şi moartă, marea mea cu tornade şi căminul meu care mă aduce acasă! Sunt momente în care ţi-aş jupui sufletul de viu, dar exact în acele momente ţi l-aş pansa cu sufletul meu, deoarece, fără tine, eu nu mi-aş fi. Sunt momente în care îmi dau seama că oriunde vreau să fug, din orice motive, fără să clipesc, la tine m-as întoarce. Ne sufocăm unul pe altul, unul în altul, ne jupuim de vii, trăim şi murim împreună de mii de ori, pentru că nu putem separat. Ne e bine şi rău împreună, ne umplem cu nervi, cu ceartă, cu noi, ne vărsăm unul pe altul, unul în altul, ca apoi să uităm într-o clipă cine a început şi de ce. Cu tine, până şi tristețea, dezamăgirea, despuierea de sine are altă dimensiune. Una plină numai cu ochii tăi, cu respiratia ta, cu îmbrățișarea ta, cu zâmbetul tău, cu inima ta. Nu mai am orgoliu sau mândrie. Te am pe tine! Am iubirea ta. Şi îmi e de ajuns. Să pot să mă ridic şi să o iau din nou de la capăt cu noi. Oriunde am merge sau ar duce iubirea noastră. Nu îmi pasă direcția. Dumnezeu e cel care suflă în pânze. Tu eşti cel care mă ţii de mână, iar asta este cel mai important. Că în viață sau moarte îmi sunt cu tine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu